NOUL QASHQAI, VEDETA NISSAN LA SALONUL AUTO GENEVA

Noul Nissan Qashqai: evoluţii premium care reconfirmă poziția de lider de 10 ani consecutiv în categoria crossover

Nissan a prezentat astăzi publicului noul crossover Qashqai, cu evoluţii semnificative care accentuează caracterul premium al modelului. Evoluţiile se concentrează în special pe design-ul exterior modern, calitatea superioară a finisajelor interioare și performanțe îmbunătățite de conducere.

Au fost adăugate noi tehnologii Nissan Intelligent Mobility, continuând evoluția Nissan către obiectivul zero emisii și zero accidente. Sistemul autonom ProPILOT, ce poate controla direcţia, accelerarea şi frânarea în timpul rulării pe autostradă, pe o singură bandă, va deveni disponibil pentru Qashqai în a doua parte a anului fiscal 2017. Acest sistem va oferi un șofat mai sigur, un control sporit și o libertate mai mare atât în timpul blocajelor de trafic, cât și la viteză mare de croazieră. Paul Willcox, Președintele Nissan Europa, a comentat: „Am plasat viziunea Nissan Intelligent Mobility în centrul strategiei noastre de produs, ghidând dezvoltarea fiecărui model. Noul Nissan Qashqai este dovada clară a acestui lucru, cu îmbunătățiri care vor continua să  definească și să stabilească noi standarde în segmentul crossover.”

Upgrade interior

Caracterul premium al noului Qashqai este cel mai vizibil la interior, unde aspectul îmbunătățit, materialele de calitate superioară și tehnologiile avansate readuc Qashqai pe primul loc în ceea ce privește atractivitatea în segment. Absolut nouă este opțiunea pentru nivelul de echipare de top Tekna+, care include scaune noi cu tapiţerie de înaltă calitate din piele nappa moale, cu tratament special (tip soft cushioning) pe suprafeţele centrale, pentru sporirea senzaţiei de confort şi relaxare. La fel de nou este și volanul multifuncțional în formă de D, cu inserții premium din crom satinat. Acesta dispune de un controler cu patru direcţii pentru afișajul de bord, pentru o utilizare mai intuitivă și un timp redus de „neatenție la drum”. Sistemul de infotainment NissanConnect, cu radio digital DAB și navigație prin satelit, are acum o interfață nouă inteligentă.

Upgrade exterior

În completarea evoluţiilor la interior, exteriorul Qashqai are un design proaspăt, oferind un rafinament crescut și un nou stil „dinamic premium”. Îmbunătățirile includ o parte frontală complet revizuită, care aduce pe Qashqai cea mai recentă grilă „V-motion” Nissan. Bara de protecție și capota au un design nou, cu clustere luminoase revizuite și o mai mare diferențiere de stil între lămpile cu halogen și lămpile cu LED-uri. Se regăseşte şi o versiune nouă a semnăturii proprii a mărcii pentru luminile de zi sub formă de „bumerang”. Blocurile optice reproiectate contribuie la atractivitatea noului Qashqai, în timp ce adăugarea iluminării frontale adaptive sporeşte siguranța pe timp de noapte. Pentru stopuri, forma universal recunoscută „bumerang” este extinsă la întregul stop, incluzând acum un efect 3D modern care o accentuează.

Qashqai a fost întotdeauna recunoscut pentru încrederea pe care o oferă la condus. Grație îmbunătățirilor aduse, noul model își menține performanțele remarcabile de manevrabilitate. Modificările aduse suspensiei, amortizării și sistemelor de direcție îi permit noului Qashqai să ofere o experiență și mai rafinată de conducere.

Intelligent Emergency Braking (Sistemul inteligent de frânare de urgență) este actualizat cu Pedestrian Recognition (Detectare pietoni). Rear Cross Traffic Alert (Avertizare trafic spate), care reduce riscul de impact la viteză redusă, în cazul deplasării cu spatele dintr-un loc de parcare, este pentru prima dată disponibil pe Qashqai. Autoturismul este dotat în continuare cu Traffic Sign Recognition (Recunoașterea indicatoarelor rutiere), Driver Attention Alert (Alertă atenție şofer), Intelligent Park Assist (Asistență inteligentă la parcare), Intelligent Around View Monitor (Monitor cu vedere 360°), Blind Spot Warning (Avertizare unghi mort) și Lane Departure Warning (Avertizare depăşire bandă).

În centrul atractivității Qashqai s-a aflat întotdeauna poziția sa de crossover urban suprem. Acesta îmbină cu succes caracterul practic al unui SUV cu amprenta, costurile de funcționare și accesibilitatea unui hatchback. Modificările importante aduse noului Qashqai se bazează pe studierea atentă a nevoilor clienților și au fost concepute pentru a-i consolida poziția de cel mai bine vândut crossover din Europa. Peste 2,3 milioane de unități au fost vândute de la lansarea versiunii originale în 2007.

Related Posts with Thumbnails

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*