Se închid uşile pentru Maybach

Maybach Landaulet

Revista britanică Auto Express a anunţat faptul că Daimler are în plan să închidă prăvălia în ceea ce priveşte brandul Maybach. Brandul ultra-luxos a fost achiziţionat de către Daimler-Benz în anul 1960 şi a fost readus la viaţă, fiind prezentat la Tokyo în anul 1997 ca şi concept Mercedes-Benz Maybach. În anul 2002 Maybach devine un brand care va continua să funcţioneze sub egida lui Mercedes. Maybach a fost fondată în anul 1909 de către directorul tehnic de la Daimler, Wilhelm Maybach, fiind de fapt un producător de motoare mari. Primul concept al companiei a debutat în anul 1919 şi astfel a început producţia de vehicule extravagante doi ani mai târziu. Activitatea companiei a fost sistată în 1940 când a fost nevoită să producă motoare pentru tancurile nemţeşti în Al Doilea Război Mondial.

Vânzările companiei Maybach s-au menţinut pe linia de plutire din 2007, dar au cunoscut un declin nimicitor odată cu criza economică mondială. Daimler are în plan să oprească cel puţin pentru moment orice activitate pentru a nu decima vânzările produsului propriu Mercedes, întrucât momentan Maybach este în situaţia de a înghiţi fără vreun rezultat pozitiv profiturile Daimler. Mai mult Daimler se concentrează pe pregătirea S-Class, lansare ce va avea loc în 2014. Noul S-Class se anunţă a fi o maşină de top care va permite conducătorului auto să controleze funcţiile interne ale maşinii prin simple gesturi.
Planurile pe termen scurt a Maybach nu aduc nici o motorizare nouă, doar un facelift. Noul design va include faruri cu led, o grilă şi o bară faţă nouă, dar şi un pavilion modificat. Noul model ar putea debuta în luna Aprilie la Beijing Auto Show.
David LaChapelle portrays Maybach - Making Of

Galerie foto

Related Posts with Thumbnails
March 18th, 2010

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*