Giveaway pentru sezonul cald

M-am gândit de ceva timp să pregătesc un giveaway special care să se potrivească cu sezonul cald de vară. În zilele în care îmi petrec majoritatea timpului în fața laptop-ului mă deconectez pur și simplu gândindu-mă la plajă și la nisip, la scoici, soarele arzător și mirosul de sare. Îmi este dor de mare, cred că e foarte clar acest lucru. Mi-aș dori să mă trezesc dimineața și să fiu acolo, să stau pe terasa cu vedere la mare, să savurez cafeaua proaspătă și să mă uit pur și simplu în zare, să stau și să mă relaxez. Mi-ar plăcea să fiu pe o plajă retrasă, departe de terasele gălăgioase cu muzică „de sezon”, să ascult sunetul valurilor, să stau. Pur și simplu să stau. Mi-ar plăcea să fiu pe plaja de la Corbu, pentru că nu este aglomerată și pentru că acolo apa are o culoare atât de frumoasă. Dacă am reușit măcar pentru câteva minute să vă duc cu gândul la mare, atunci suntem pe drumul cel bun. În ritmul alert din viața de zi cu zi, uităm să visăm la ceea ce ne dorim sau ceea ce ne ajută să ne deconectăm puțin, chiar dacă e doar pentru câteva minute.

Mica surpriză pe care am pregătit-o și pe care vreau să o dăruiesc este un ulei de plajă, aparținând brand-ului Vaida. Este un ulei special, nu numai pentru faptul că este natural și este format din peste 10 uleiuri presate la rece. Este special pentru că are un miros extraordinar de plăcut și se distribuie uniform pe piele, lăsând o peliculă protectoare împotriva razelor UV. Cu mâna pe inimă vă spun că este must-have-ul acestui sezon. Pe lângă acest ulei minunat, am să ofer și un sample de ulei de migdale dulci. Sunt sigură că știți care sunt beneficiile acestui ulei, despre faptul că face minuni pentru ten, datorită cantității ridicate de Vitamina E și Vitamina A, dar și faptul că fiind presat la rece deține absolut toate proprietățile benefice.

Așa că, nu vă rămâne decât să vă înscrieți pentru a câștiga, prin cea mai simplă metodă posibilă. Like paginii Revista WOW

pe Facebook și Paginii Casa Vaida 

și un share la acest post.

Persoana câștigătoare va fi aleasă prin random.org în data de 3 iulie.

PS: Din păcate, atunci când sunt visătoare și mă uit pe geam văd dealuri înverzite…dar mă gândesc că acolo e marea și timpul trece mai repede…

Related Posts with Thumbnails

Leave a comment to Giveaway pentru sezonul cald

  1. Particip

  2. Particip cu drag,imi plac uleiurile naturale si le folosesc cu drag.

  3. Produse minunate pentru vara,Like&shared

  4. Multumim pentru concurs

  5. Particip

  6. Minunat produsul ptr plaja

  7. Like,like&share

  8. Gabriela (Balasa) Matei Particip. Multumiri pentru sansa!

  9. Produsul perfect pentru plajă 💖

  10. Multumim.particip.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*