Cum obţii un echilibru interior cu ajutorul Ayurveda

Dacă până acum am discutat mai mult despre cele trei tipuri de energii fundamentale descrise de Ayurveda, energii ce guvernează mediul uman interior şi exterior, de această dată ne vom concentra atenţia asupra principalelor reguli de obţinere a unui echilibru fizic şi mintal cu ajutorul unor principii şi tehnici îndelung practicate de către discipolii vechii tradiţii indiene.

thai meditation În viziunea sistemului tradiţional Ayurveda, starea de sănătate perfectă înseamnă în primul rând o deplină stare de armonie. Ţelul principal al acestui sistem de vindecare este nu doar acela de a reda fiinţei umane aflate în suferinţă o stare temporară de confort fizic, psihic sau mintal, deoarece starea de sănătate a unei fiinţe umane nu poate fi redusă doar la o simplă stare de confort sau de bine. Această ştiinţă milenară urmăreşte să trezească în fiecare fiinţă umană aspiraţia autentică către o stare de armonie profundă şi deplină. Această aspiraţie constant menţinută reprezintă în realitate fundamentul stării veritabile de sănătate. Procesul de armonizare, realizat prin metodele tradiţionale ayurvedice, reprezintă chiar o parte integrantă a vindecării, mai ales astăzi, când majoritatea dintre noi suferim de nenumărate şi variate afecţiuni, datorate oboselii, stresului şi care, marea majoritate,  au drept cauză principală graba nejustificată, care ajunge în prezent chiar să ne angoaseze clipă de clipă, fără încetare.

Sistemul tradiţional Ayurveda echilibrează şi reîntinereşte organismul fiinţei umane, reducând astfel susceptibilitatea de boală, mai ales prin întărirea imunităţii şi puterii de autoregenerare a acestuia şi totodată prin dezvoltarea unei capacităţi naturale de a preveni apariţia eventualelor noi afecţiuni, simultan cu stoparea procesului de agravare sau dezvoltare a acelor afecţiuni deja existente. Panchakarma reprezintă un întreg complex de proceduri, care ajută la eliminarea toxinelor acumulate în organism, ceea ce contribuie la întărirea imunităţii. În felul acesta, organismul este ajutat să suporte fără probleme schimbările vremii la trecerea dintre anotimpuri. Cele mai importante aspecte din Panchakarma sunt moderaţia şi regularitatea.

Astfel, dimineaţa şi seara spălaţi-vă cu mai multă minuţiozitate nasul şi urechile, acestea fiind considerate a fi locuri unde se acumulează energii negative. Pentru nas este recomandabil să folosiţi spălături cu apă puţin sărată. Controlaţi-vă regimul alimentar. Consumaţi numai alimente uşoare şi încercaţi să nu mâncaţi în exces. De două-trei ori pe săptămână faceţi inhalaţii cu aburi, putând adăuga în apă diferite uleiuri aromatice precum cardamom, cedru sau paciuli. Cu 10 minute înainte de culcare relaxaţi-vă. Ascultaţi muzică plăcută, liniştită, aprindeţi lumânări şi destindeţi-vă.

Treziţi-vă la răsăritul soarelui !
yoga Conform Ayurveda, exerciţiile fizice regulate şi respectarea programului zilnic sunt garanţia echilibrului energetic al minţii, sufletului şi trupului. Încercaţi să urmaţi aceste reguli, care şi-au dovedit valabilitatea de-a lungul secolelor, şi veţi simţi un aflux incredibil de energie.

Dacă e posibil, obişnuiţi-vă să vă treziţi la răsăritul soarelui. Acesta este momentul când energia Pământului atinge apogeul. În plus, pentru ameliorarea vederii, se recomandă să priviţi zilnic răsăritul soarelui, timp de câteva minute. Spălaţi-vă pe faţă, pe dinţi – în timpul somnului, în cavitatea bucală se acumulează bacterii, o adevărată sursă a îmbolnăvirilor, curăţaţi-vă neapărat şi limba, mişcările de curăţare a limbii fiind totodată şi un masaj al zonelor pe care sunt proiectate multe dintre organele interne. Beţi un pahar cu apă caldă – ajută la curăţarea rinichilor şi a intestinului gros. De asemenea, apa caldă „porneşte” motoraşul nostru interior, trezind energiile corpului. Faceţi gimnastică de înviorare sau o plimbare de o jumătate de oră. Cea mai potrivită perioadă este aşa-numitul interval Kapha, de la 6 la 10 dimineaţa. Exerciţiile fizice înviorează şi mintea, şi trupul. Luaţi micul dejun înainte de ora 8. Mâncaţi în tăcere. Discuţiile din timpul mesei afectează negativ digestia. În decursul zilei croiţi-vă timp pentru a face sport. Nu este nevoie să vă stabiliţi obiective extreme – să slăbiţi sau să vă îngrăşaţi foarte repede ori să vă măriţi masa musculară. Faceţi sport fără a depune un efort prea mare, ci utilizând doar jumătate din posibilităţile fizice de care dispuneţi. Luaţi prânzul şi cina la ore fixe. Culcaţi-vă, dacă se poate, în jur de ora 10 seara. Înainte de culcare nu vorbiţi mult, pentru a nu disipa energia, petreceţi câteva momente în linişte şi singurătate, concentrându-vă asupra propriilor senzaţii.

YOGA – postura supleţei
Care femeie nu visează să aibă o talie subţire? Postura unghiului lateral, Utthita-parsvakonasana, stimulează activitatea organelor din cavitatea abdominală, dezvoltă elasticitatea muşchilor coapsei, reduce depunerile de ţesut adipos din zona taliei, ajută la dezvoltarea flexibilităţii şi a rezistenţei fizice. Rotiţi-vă trunchiul, întinzându-vă în faţă şi în sus. Dar, atenţie! Această postură necesită multă precauţie.

Modalitatea de practicare a exerciţiului Utthita-parsvakonasana: depărtaţi picioarele la circa 120 cm, menţinând spatele drept. Talpa dreaptă întoarsă la 90 de grade spre dreapta, în prelungirea corpului, cea stângă – uşor spre stânga. Îndoiţi piciorul drept din genunchi. Ridicaţi mâna stângă şi duceţi-o la spate. Mâna dreaptă, prin faţă, se lasă în jos şi se duce la spate pe sub coapsă. Prindeţi-vă mâinile una de alta. Trunchiul trebuie să fie în linie cu coapsele.

text: Amalia Cenuşă

Related Posts with Thumbnails

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*