Reţeta perfectă pentru o cină rapidă

Nu ştii ce să faci azi de mâncare şi e  ora cinei? O porţie de paste te va scoate din încurcătură, iar dacă vei servi alături şi un pahar de vin roşu, vei avea parte nu numai de o cină reuşită, dar şi de o seară perfectă.

Penne cu prosciutto crudo şi un sos delicios cu busuioc proaspăt

Ingrediente şi mod de preparare:

o pungă de paste tip penne (400g), bulion sau sos tomat, de preferinţă nu din conservă (aprox.200g sau 300ml), o ceapă roşie, 4 căţei de usturoi, 2-3 fâşii extra subţiri de prosciutto crudo, sare şi piper negru, ulei de măsline,  un vârf de cuţit boia iute, busuioc proaspăt şi uscat , parmesan

Pentru cei ce au avut inspiraţia să-şi planteze într-un mic ghiveci puţin busuioc, acesta este momentul să  folosească minunata plantă aromatică.

Se pune apa pentru paste pe arzător şi se aduce la fierbere. Presăraţi de la început sare şi puţin ulei de măsline.

Până apa va fierbe puteţi prepara sosul. Se taie ceapa şi usturoiul mărunt şi se pun la călit în puţin ulei de măsline. Se adaugă puţină sare. Când observaţi că ceapa începe să devină sticloasă, puteţi adăuga fâşiile  de prosciutto crudo. Şunca se căleşte împreună cu restul ingredientelor. Este momentul să adăugaţi sosul de roşii. Dacă folosiţi sos de tomate lichid, nu va mai fi necesar să adăugaţi ulterior şi apă. Dacă aţi cumpărat pastă de tomate, va trebui să adăugaţi apă până când observaţi că acesta are consistenţa dorită. Sosul se lasă la foc foarte mic până va începe să dea uşor în clocot. După aproximativ 10 minute puteţi stinge arzătorul, iar sosul se lasă neacoperit. Adăugaţi busuioc uscat, de preferinţă nu din plic, amestecaţi uşor cu o lingură de lemn şi lăsaţi să se elibereze aromele. Pastele se lasă la fiert conform instrucţiunilor de pe ambalaj, iar cei ce preferă pastele în stil 100% italian le pot strecura cu unu sau chiar două minute mai repede.

Presăraţi pe o farfurie întinsă puţin parmesan şi adăugaţi o porţie de paste deasupra. Cu o lingură adâncă (din lemn) se ia din sosul pregătit anterior. Deasupra se presară parmesan, după gust şi preferinţe şi se ornează la final cu câteva frunzuliţe de busuioc proaspăt.

Un pahar de vin roşu pe zi este extraordinar de benefic pentru organism. Servit alături de o porţie delicioasă de paste va avea un gust deosebit.

Pofta bună!

Related Posts with Thumbnails
August 16th, 2010

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*