Q CLINIC – ÎNTRE MEDICINă, ARTĂ ŞI TEHNOLOGIE NOUĂ

Interviu cu Dr. Adrian Avram

(medic specialist chirurgie estetică, plastică şi reparatorie)

 

Reporter: De unde denumirea de Q Clinic?

Q Clinic înseamnă pe scurt servicii medicale de calitate (quality of treatments) aşa că am construit acest brand pe acest sistem de valori simplu dar cel mai important – calitatea. De altfel m-am înconjurat de oameni care sunt pasionați de acest domeniu și cred eu că pasiunea în ceea ce faci reprezintă un certificat de calitate din start.

Reporter: Astăzi există pe piaţă o serie de cabinete și clinici de medicină estetică, cu ce va diferențiați de ele? 

Am încercat să oferim servicii medicale integrate în ceea ce privește probleme de piele. Deseori mai în glumă mai în serios le spunem pacienților că suntem o “clinică de piele” mai degrabă, decât de medicină estetică deoarece la noi își pot găsi rezolvarea oricărei probleme de piele,  dermatologică sau estetică. De altfel o serie de probleme dermatologice sunt rezolvate cu mare succes de unul dintre cei mai valoroși dermatologi din țară care ne este un colaborator drag – Prof. Dr. Alexandru Tătaru.  Un lucru foarte bun este deschiderea pe care o avem la noua tehnologie din medicina estetică şi de aceea am fost pionieri și deschizători de drumuri pentru unele tratamente la noi în țară. Fără modestie vă spun că avem aceaşi tehnologie ca unele cabinete și clinici vestite din Paris, Londra sau orice alt oraș important și am încercat să ținem pasul cu ea deși este foarte costisitoare și costurile tratamentelor sunt de 3-4 ori mai mici ca în orașele amintite sau orice altă țară vestică sau de peste ocean. Experiența mare în diferite tratamente (peste 7000 tratamente laser- toate aplicațiile clinice, 2500 injectări cu botox, acid hialuronic, peste 3000 tratamente de microdermabraziune și mezoterapie fără ace și 4500 de intervenții chirurgicale estetice și chirurgie plastică și dermatologică) precum și buna colaborare cu diferite clinici internaționale sunt unele din cele mai importante lucruri ale noastre.

Reporter: Ce gamă de tratamente estetice poate găsi pacientul la dv. în clinică?

Rezolvarea unei probleme estetice a unui pacient înseamnă de cele mai multe ori tratamente combinate. Dacă bine cunoscutele terapii de reîntinerire minim-invazive – botox, acid hialuronic, mezoterapie fără ace ocupa primele locuri  ca adresabilitate, totuși putem spune că în domeniul nostru de excelenţă rămân terapiile laser cu toate aplicațiile clinice, atât dermatologice (epilări definitive, cicatrici, leziuni vasculare, pigmentare, reîntinerire  vergeturi, cicatrici, etc), cât și chirurgicale (lipoaspiraţia asistată laser, tratamentul laser al bolii varicoase fără internare). Având tehnologie foarte bună aceasta aduce avantajul rezultatelor foarte bune cu timp de recuperare scurt și disconfort minim. Terapiile cu radiofrecvenţă fracționată (e-matrix), îmbunatățirea zonelor cu exces de piele – sublime (lifting nechirurgical) precum și remodelarea corporală non-invaziva (reducere în centimetrii pe diferite zone) și tratamentul celulitei cu revoluționarul dispozitiv Velashape, au reprezentat noutățile lansate de Q Cinic în 2012.  Credem că adresabilitate pacienților pentru acest tip de medicină va creşte foarte mult în viitorul apropriat și de aceea am lansat o serie de filiale cu aceste servicii în unele din orașele principale din Transilvania: Zalău,  Bistrița Năsăud, Baia Mare precum și în Satu Mare.

Pe data de 4 Decembrie 2012, va avea loc deschiderea oficială a clinicii din Bistriţa. Pentru mai multe detalii puteţi accesa pagina clinicii.

http://www.q-clinic.ro/tratamente-estetice-Bistrita.html

Related Posts with Thumbnails
December 3rd, 2012

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*