Celine Dion, despre Whitney Houston: ,,Drogurile şi influenţele negative au adus-o aici”

Celine Dion nu aşteaptă ca medicul legist să dea o cauză oficială a decesului lui Whitney Houston, întrucât este convinsă că regretata artstă a murit din cauza dependenţei de droguri şi a influenţelor negative care au înconjurat-o.

Celine Dion a intervenit telefonic la emisiunea ,,Good Morning America” şi a mărturisit că este ferm convinsă că moartea prematură a lui Whitney este rezultatul abuzului de droguri.
,,Whitney a fost o sursă de inspiratie pentru mine, a fost uimitoare. Din nefericire, a luat-o pe calea drogurilor, iar influenţele proaste şi oamenii râi au adus-o aici. A uitat de visele ei, de iubire şi de faptul că este mamă”, a declarat Celine Dion.
Cântăreaţa spune că tocmai din cauza drogurilor, lumea a pierdut staruri precum Michael Jackson sau Elvis Presley şi nu înţelege care este motivul pentru care oamenii continuă să apeleze la aceste lucruri.
,,Când te gândeşti că Elvis Presley, Marilyn Monroe, Michael Jackson şi Amy Winehouse au consumat toţi droguri, nu găseşti nici un motiv pentru care au ales să facă asta. Este din cauza stresului sau a influenţei negative? Ce se întâmplă atunci când ai tot ce ţi-ai putea dori vreodată?”, a completat artista.

 

Sursă : Agenţiadepresămondenă.com

Related Posts with Thumbnails
February 14th, 2012

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*