După ce a fost dat afară de la Antena 1, Mihai Bendeac se reinventează online

Mihai Bendeac a luat o decizie radicală în urma scandalurilor în care este implicat cu trustul Intact. Actorul a hotărât ca pentru moment să renunțe la televiziune şi să-şi exprime în voie ideile în mediul online.

Mihai Bendeac se află în plin război cu trustul Intact şi a fost dat afară de la Antena 1 după ce a încălcat mai multe reguli elementare ale trustului şi s-a pus rău cu Mircea Badea şi Dan Voiculescu. Acestea fiind spuse, actorul a luat o decizie radicală. Renunță la ideea de comedie tv şi se mută în mediul online. Acolo, spune el, va putea să își exprime liber gândurile și ideile, fără a fi nevoit să se supună cenzurii. Nu exclude însă revenirea în televiziune, după încheierea proceselor pe care le are cu trustul Intact, însă doar ca parte a unor formate internaționale. În plus, el spune că va fi deschis din nou la a avea propria emisiune de comedie în momentul în care România va fi pregătită pentru un late night show ca la carte.

„Am luat o decizie grea. După 7 ani…Comedia nu poate exista fără libertate totală. Iar singura șansă pentru asta, rămâne online-ul. Atâta timp cât exista Youtube, oricine poate face asta. Şi e frumos! Am fost primul actor care a introdus un personaj gay (Mircea Solcanu) într-un show de comedie. Împreună cu colegii de la Mondenii, am imprimat un aer nou într-o atmosferă, pe atunci, sufocantă. Am făcut mereu lucruri îndrăznețe, controversate. De ce n-aş fi primul care face și acest pas? Nimeni n-a încercat să realizeze, strict pentru online, un show de acest gen. Până una alta, asta e viitorul. Am certitudinea că voi crea un adevarat fenomen cu asta. Mai ales după cum începe să se contureze scenariul primei ediții.

Cât despre televiziune, după ce se va încheia nebunia cu procesele vieții și voi putea lucra din nou, nu mă mai interesează decât formatele internaționale. Acolo e vorba de oameni, de oameni ce iubesc arta din ei, nu pe ei în artă. Şi cred că-i pot ajuta şi pot experimenta multe ca om de televiziune. În plus, în formatele de acest gen nu are ce căuta politica. Deci… miroase a libertate. Asta până când o să fim pregătiți pentru primul late night show. Dar când spun „late night”, mă refer tot la un format internaţional ca la „mămicutza” lui… Cu scenariu beton, studiu, rigoare, pregătire temeinică, training în State, repetiții, conceptualizare, cântări live, „performance-uri” gândite cu luni înainte… Dar mai e mult până acolo”, a scris Mihai Bendeac astăzi pe Facebook.

Sursă : Agenţiadepresămondenă.com

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.