Berlusconi cedează soţiei o vilă de 80 de milioane de euro

Berlusconi îi cedează soţiei sale o vilă de 80 de milioane de euro, în schimbul unui divorţ amiabil.

berlusconi&wife

Premierul italian Silvio Berlusconi, acuzat de soţia sa, Veronica Lario, că are relaţii cu minore, a fost de acord să îi cedeze acesteia o vilă în valoare de 80,6 milioane de euro, pentru a evita un divorţ marcat de scandaluri, scrie The Telegraph.

Cuplul a luat această decizie în cursul unei întâlniri de cinci ore, în weekend, după care avocaţii celor doi s-au declarat “satisfăcuţi”. Lario, în vârstă de 53 de ani, fostă actriţă, ar fi foarte ataşată de Villa Belvedere, din apropiere de Milano. În schimbul proprietăţii, Lario este dispusă să accepte o reducere a sumei lunare cerute, scrie presa italiană. Ea a cerut 3,6 milioane de euro pe lună în ianuarie. Dar Berlusconi, a cărui avere este estimată la şapte miliarde de euro, a refuzat şi a declarat că este dispus să plătească cel mult 300.000 de euro lunar. Potrivit informaţiilor disponibile în prezent, acordul financiar ar părea că este mult mai aproape de oferta făcută iniţial de Berlusconi.

Sursa: Clon.ro

Related Posts with Thumbnails

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*