Botezatu a rupt 10 inimi la “Burlacul”

catalin-botezatu-burlacul-1
Cătălin Botezatu îşi face apariţia într-un Ferrari roşu decapotabil

Burlacul, mult aşteptatul reality-show ce îl are în centru pe Cătălin Botezatu, va debuta mâine, la Antena 1, începând cu ora 20.30. Filmat în unele din cele mai luxoase şi impunătoare locaţii din Europa, proiectul de televiziune îşi propune să facă o radiografiere a personalităţii şi a gusturilor celebrului designer.

Din miile de doamne şi domnişoare înscrise la concurs, doar 22 au fost selecţionate pentru a participa la amplul proiect de televiziune. Norocoasele au avut ocazia să se plimbe alături de Cătălin Botezatu prin marile capitale europene, să locuiască în resorturi exotice de cinci stele şi să practice sporturi extreme la care nici nu visau.

Selecţia va fi însă foarte riguroasă, Cătălin Botezatu observând foarte atent comportamentul şi personalitatea fiecărei pretendente la inima lui.

catalin-botezatu-burlacul-3

Cătălin Botezatu şi prezentatorul emisiunii, Lucian Marinescu

În prima ediţie telespectatorii vor avea ocazia să le cunoască pe cele 22 de concurente. Într-o locaţie extrem de elegantă, la Palatul Ghica, Cătălin Botezatu îşi face apariţia într-un Ferrari roşu decapotabil, îmbrăcat la patru ace, în smoking şi a fost primit pe covorul roşu de prezentatorul emisiunii Lucian Marinescu.

Rând pe rând, cele 22 de concurente îşi fac apariţia, fiecare încercând să facă o primă bună impresie, fie prin aspectul fizic, prin postură, prin zâmbet sau vestimentaţie, fie prin dicţie, simţul umorului sau discurs.

Alături de cele 22 de pretendente, Cătălin Botezatu şi-a petrecut o seară întreagă în cadrul unei petreceri unde au curs râuri de şampanie G.H. Mumm. Designerul a avut ocazia să discute cu fiecare în parte pentru a-şi face o părere decisivă.

catalin-botezatu-burlacul-2

Cele 22 de concurente sunt primite pe covorul roşu

Selecţia este însă foarte riguroasă, Cătălin Botezatu fiind din fire pretenţios. Prin urmare, încă din prima ediţie, 10 concurente vor fi eliminate din start, decizia designerului făcându-le pe acestea să plângă.

Aşteptările fiecăreia sunt mari, mai ales că multe dintre concurente au făcut sacrificii imense pentru a participa la această emisiune: o fată a renunţat la job, alta la concursul Miss Universe iar, la extrem, o concurentă a preferat să plece din Italia, să îşi părăsească iubitul pentru a participa la emisiune.

“Selecţia Botezatu” va putea fi urmărită joi, la Antena 1, începând cu orele 20.30, în cadrul emisiunii “Burlacul”.

Sursa: Agenţiadepresămondenă.com

Related Posts with Thumbnails
July 7th, 2010

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*