Flash interview cu Andi Vanca, PR Manager Electric Castle

La sfârșitul acestei luni începe cel mai important festival de muzică din România – a treia ediţie Electric Castle. Şi pentru că am vrut să aflăm mai multe detalii despre ce înseamnă acest minunat eveniment am stat la o poveste chiar cu Andi Vanca, PR Manager Electric Castle.

WOW: Aproximativ peste o lună va începe cel mai important eveniment din acest sezon, EC 2015. Ai crezut vreodată că la a treia ediţie veţi avea deja atât de mult succes? Întreb acest lucru asta pentru că şi la ediţia precedntă au fost foarte mulţi străini şi aţi devenit practic internaţionali.

Andi Vanca: Încă puțin… Într-adevăr, anul acesta ne pregătim pentru cel mai mare EC de până acum. Va fi un EC cu mai multe scene, artiști incredibili, o suprafață mult mai mare și activități mult mai multe și mai spectaculoase. Ne doream enorm ca Electric Castle să ajungă cel mai mare festival din România și știam dacă ne urmăm planul și vom lucra enorm vom reuși. Anul acesta EC devin intr-adevăr internațional, ne așteptăm la peste 2500 de străini la eveniment.

WOW: Ce a însemnat ediţia de anul trecut în participanţi şi la câţi estimezi că se va ajunge anul acesta? Având în vedere că abonamentele pentru cele 4 zile au fost deja epuizate.

Andi Vanca: Anul trecut a fost un trafic total de 79.000 de oameni în cele 4 zile de festival, iar anul acesta ne așteptăm la peste 100.000 de oameni. Cei ce nu au apucat să-și cumpere unul dintre cele 20.000 de abonamente, mai pot găsi (în număr limitat), bilete pentru o singură zi. Sfatul nostru este să se grăbească deoarece acestea se vând foarte repede!

WOW: Am fost tot timpul curioasă. Cum alegeţi artiştii în fiecare an? Întreb asta pentru că in fiecare an am avut parte de nume importante şi line up-ul  devine tot mai interesant cu fiecare ediţie.

Andi Vanca: Înainte de fiecare ediție ne hotărâm asupra direcției în care vrem să mergem și asupra numelor pe care vrem să  le aducem. Ideea de bază este ca întotdeauna să avem un lineup cât mai variat, cu multe premiere și nume pe care publicul din România le așteaptă de mult. De exemplu Prodigy erau cel mai dorit nume de către fanii EC, iar faptul că au și un album nou (care a fost săptămâni bune pe primul loc în topurile din UK) ne-a convins că ei trebuie să fie headlinerii acestei ediții.

WOW: EC este primul festival de acest gen din România, practic aţi fost primii care s-au gândit să transpună muzica electronică într-un cadru care să îmbine elemente de cultură, istorie, activităţi sportive şi bineînţeles muzică. Organizarea impecabilă şi tot ceea ce înseamnă EC este de fapt multă muncă. Ce înseamnă asta pentru întraga echipă care lucrează? 

Andi Vanca: Electric Castle nu este doar un festival de muzică electronică. Este un festival de muzică. De la început ne-am dorit un eveniment diferit care să îmbine mai multe elemente, totul pentru a construi un context unic. Am vrut să facem un festival cum ne-am dori noi dacă am fi fost participanți. De aici vine toată această atenție la detalii și organizarea la care ținem foarte mult. Este un volum de muncă uriaș, care durează un an de zile, dar sentimentul pe care îl avem luni dimineață, după festival este de nedescris. Suntem dacă vrei un mecanism uriaș unde fiecare rotiță contează, o echipă în adevăratul sens al cuvântului și cred că acest lucru se vede foarte bine în tot ceea ce înseamnă EC.

WOW: Ţin minte prima conferinţă de presă de la prima ediţie EC. Erai optimist încă de la început (ceea ce ne-a plăcut foarte mult) şi râmâi în continuare. Unde vezi festivalul peste 5 ani?

Andi Vanca: Personal sunt o fire optimistă și cred că poți realiza orice dacă muncești și te lași condus de pasiune. Asta facem cu toții defapt la EC. Iar acest lucru se va simți tot mai tare în anii ce vor urma, pentru ca Electric Castle va crește tot mai mult (vor apărea scene noi, va crește audiența, vor veni tot mai mulți străini, etc) și va ajunge unul dintre cele mai importante festivaluri din Europa de Est.

Mulţumim Andi pentru interviul acordat! Pentru mai multe detalii despre Electric Castle 2015 puteţi accesa: www.electriccastle.ro

Foto credit: https://www.facebook.com/kommnapok/photos/t.1398910013/549621491849199/?type=3&theater

Related Posts with Thumbnails
June 2nd, 2015

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*