Premiile Oscar 2011! Iată lista completă a câștigătorilor

Cel mai așteptat eveniment din lumea cinematografiei a avut loc aseară la Kodak Theatre din Los Angeles. Evenimentul i-a avut drept gazde pe cei doi actori, James Franco și Anne Hathaway. Printre filmele care au reușit să ia acasaă mai multe trofee se numără „The Kings Speech”, care a obținut și distincția pentru cel mai bun actor în rolul principal, interpretat de Colin Firth, iar după cum era de așteptat Natalie Portman a obținut Oscarul pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal.

„Inception” și-a adjudecat patru Oscaruri, însă din păcate doar la categorii tehnice precum: cinematografie, efecte speciale, mixaj sunet și editare sunet. Nu a fost însă cea mai bună seară pentru pelicula „The Social Network”, care a câștigat doar la trei categorii: scenariu adaptat, muzica originală și editare de film. Printre câștigători s-au numărat și Christian Bale și Melissa Leo, care au  fost răsplătiți cu câte un Oscar pentru rolurile lor din pelicula „The Fighter”. Cel mai bun film de animație al anului  a fost declarat „Toy Story 3”, iar cel mai bun film străin este pelicula daneză „In a Better World”.

Să vedem însă lista completă a câștigătorilor, precum și o galerie foto:

Cel mai bun film: „The King’s Speech”

Cel mai bun actor  într-un rol principal: Colin Firth în „The King’s Speech”

Cel mai bun actor  într-un rol secundar: Christian Bale în „The Fighter”

Cea mai bună actriță într-un rol principal: Natalie Portman în „Black Swan”

Cea mai bună actriță într-un rol secundar: Melissa Leo în „The Fighter”

Cel mai bun film de animație: „Toy Story 3” – Lee Unkrich

Regie artistică: „Alice in Wonderland”

Cinematografie: „Inception,” – Wally Pfister

Cele mai bune costume: „Alice in Wonderland” – Colleen Atwood

Regie: „The King’s Speech” –  Tom Hooper

Cel mai bun documentar: „Inside Job”,  Charles Ferguson și Audrey Marrs

Documentar scurt: „Strangers No More”

Editare de film: „The Social Network”

Cel mai bun film străin: „In a Better World”, Danemarca

Cel mai bun machiaj: „The Wolfman” – Rick Baker și Dave Elsey

Cea mai bună coloană sonoră: „The Social Network” – Trent Reznor și Atticus Ross

Cea mai bună piesă dintr-un film: „We Belong Together” din „Toy Story 3” – muzica și versurile de  Randy Newman

Cel mai bun scurt metraj (animație) – „The Lost Thing”

Editare de sunet: „Inception”

Mixaj sonor: „Inception”

Efecte vizuale: „Alice in Wonderland”

Cel mai bun scenariu adaptat: „The Social Network”

Cel mai bun scenariu original: „The King’s Speech”

celebrity-gossip.net

Related Posts with Thumbnails
February 28th, 2011

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*