Huawei Mate 30 – naked

Ca în fiecare an, cele mai importante detalii despre cele mai așteptate telefoane au ajuns online. E cazul și cu Huawei Mate 30, care a fost prezentat pe 19 septembrie. Știm acum că vor fi patru versiuni: Lite, Mate 30, Pro și Porsche Design

Huawei Mate 30 Pro păstrează crestătura în ecran pentru sistemul de autentificare facială

Modelul acesta cumulează cele mai importante tehnologii pe care compania le-a folosit în ultimul an. Va avea ecran OLED de 6,8 inci cu o rezoluție cumva diferită de cele cu care ne-am obișnuit în lumea Android. Va avea procesorul Kirin 990 cu modul 5G și 8 sau 12 GB memorie RAM. va avea și un sistem nou de autentificare facială, dar și un scanner de amprentă în ecran. Iar bateria va fi de 4.500 mAh, cu încărcare rapidă și încărcare wireless bilaterală, cum a avut și P30 Pro. Sistemul de operare va fi Android 10 cu EMUI 10, dar fără serviciile Google.

Mate 30 e versiunea „de buget”

Chiar dacă acest telefon are același număr de camere, e de așteptat ca ele să nu fie la fel de bune. Totodată, dat fiind că are o crestătură mai mică pe ecran, e posibil să nu beneficieze de același sistem de autentificare facială. Acest model e gândit ca unul accesibil, cu ceva hardware bun, dar nu din cale afară.

Modelul Lite pentru zona ieftină a pieței

Pe cât de populare au fost telefoanele Huawei, în ultimii ani, modelele Lite au fost cele care au dus „greul”. Sunt modele cu preț mic, hardware onorabil și nicio pretenție prea mare. Nu fac poze ca un high-end, autonomia nu e la fel, opțiunile noi nu sunt la fel de însemnate. În fapt, Huawei Mate 30 Lite este un nova i5 Pro. Acel model a fost anunțat în iulie 2019. Are o cameră de selfie de 32 MP și alte trei pe spate: 8 MP pentru ultrawide, 48 MP wide și 2 MP pentru zoom. Mai există un senzor folosit pentru măsurarea adâncimii de câmp. Altfel, are o baterie de 4.000 mAh și 6 GB memorie RAM cu 128 GB stocare. Modelul mai impresionant e însă cel de mai sus. E vorba de Huawei Mate 30 Porsche Design. După cum vezi, are și o carcasă specială care se dublează ca suport pentru vizionat filme și seriale. Acest model va fi și cel mai scump. E așteptat cu 12 GB memorie RAM, 512 GB stocare și toate opțiunile de pe modelul Pro.

Sursa: Playtech.ro
Related Posts with Thumbnails
September 23rd, 2019

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*