Prima zi la noul job…

new job Ai reuşit în sfârşit să obţii un job şi ai emoţii pentru prima ta zi acolo, pentru că nu ai făcut cunoştiinţă cu colegii şi nu ştii ce fel de atmosferă domină biroul. Dorinţa ta ar fi să te impui încă din prima zi şi să dovedeşti tuturor că eşti extrem de bun în ceea ce faci. Ai grijă ca nu cumva atitudinea ta să provoace exact opusul, spre exemplu să-ţi iriţi colegii care te vor urâ apoi sau mai rău, să-ţi atragi chiar şi antipatia şefilor.


Lucrurile trebuie să decurgă de la sine, dă-le timp noilor colegi să se obişnuiască cu tine, chiar dacă tu ai vrea să schimbi absolut tot, de la calculatorul tău răblăgit, pe care se presupune că trebuie să lucrezi, până la cafeaua care nu e bună şi-ţi dă dureri de cap.Dacă vrei să obţii doar bile albe din prima zi şi nu să fii catalogat drept inamicul public nr. 1, atunci trebuie să ţii cont de câteva sugestii bazate pe multă diplomatie:

job2

Nu compara niciodată actualul loc de muncă cu fostul, pentru  că îi irită pe cei din jur, iar tu vei deveni „bârfitorul” firmei.

Nu încerca să-i cucereşti pe atualii colegi, mai ales prin vorbe urâte la adresa colegilor anteriori, pentru că se vor gândi la faptul că vei face probabil la fel şi cu ei.

Nu îţi permite să critici, atâta timp cât eşti încă un „outsider” nu ai fost primit oficial în „familie”.

Nu te văicări continuu; dacă nu îţi place cafeaua adu-ţi de acasă într-un termos, dar nu face capul pătrat nimănui.

Rămâi neutru, chiar dacă observi faptul că există „bisericuţe”. Cel puţin până devii un membru al casei nu poţi să aderezi la nici una, dar observa atent ce se întâmplă.

Încearcă să te apropi de fiecare membru al echipei; pune întrebări inteligente, arată-te interesat de ceea ce face el, poate să te ajute şi pe tin în viitor şi cine ştie, poate astfel îţi vei forma primii prieteni într-o echipă de străini.

job1

Related Posts with Thumbnails

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*