Club Midi ocupă locul 28 în lume

Club Midi s-a clasat pe poziţia #28 în topul celor mai importante cluburi din lume, conform revistei de specialitate DJ Mag (UK)

Club Midi ocupă locul 28 în lume

Pe data de 31 Martie 2010 s-a anunţat oficial topul celor mai importante cluburi din lume, cel mai reprezentativ şi de interes top 100 monidal. Club Midi a urcat 29 de poziţii după ce anul trecut a intrat direct pe poziţia 57. În poziţiile apropiate se află nume sonore, cum ar fi Cocoon, Mint Club, Fuse sau Robert Johnson. De remarcat  faptul că este cel mai bine clasat club din Europa de Est în top şi este totodată cea mai bună clasare a unui club românesc din toate timpurile. În acest top s-au mai clasat, din cluburile româneşti, Studio Martin şi Kristal din Bucureşti, iar clubul La Mania din Mamaia a părăsit din păcate topul, ocupând în 2008 o poziţie foarte bună.

Club Midi a fost inaugurat în noiembrie 2007 şi are o capacitate de 1200 de persoane. Foloseşte un soundsystem Function One şi 25 de videoproiectoare + visuals de ultimă generaţie. Clubul s-a redeschis în septembrie 2009 după un „facelift” important. Steve Lawler a fost cel care a făcut reopening-ul, iar în acest sezon 2009-2010 nume ca Magda, Tania Vulcano, Loco Dice, Booka Shade, Satoshi Tomiie, Marco Carola, Valentino Kanzyani, Ricardo Villalobos, Luciano, Zip şi mulţi alţii au (re) vizitat stilul consacrat al clubului.

Loco Dice despre Club Midi: „It`s always great to see passion invested in a club – from the staff and the crowd – which makes you feel really good at the time being there and motivates you to do your best. The crowd knows how to party but the crowd also knows the music – and when the mixture is right, Midi nights are definitely one of the best i`ve  experienced”

Audiofly îl descriu ca „a must in Europe”, iar boss-ul Viva Music, Steve Lawler, merge mai departe spunând: „This is a perfect club. Amazing room, amazing sound, amazing light and run by people that live it and breathe it and with undoubtedly the best crowd in the world. The Romanians know how to party”

Clasamentul DJ Mag se află pe www.djmag.com sau www.top100clubs.com

Related Posts with Thumbnails

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*