Update: Delia reprezintă România la Miss Model Of The World

Cateva poze noi cu Delia!

În urmă cu aproape două luni am prezentat-o pe cea care va reprezenta România la al patrulea concurs de frumuseţe ca si importanţă în lume. Delia s-a urcat ieri în avionul care o duce direct la Hong Kong şi va concura împotriva a 70 de candidate.

Cu o înălţime de 1,80, ochi albaştri pătrunzători şi un corp de invidiat, Delia este cea care reprezintă România la unul dintre cele mai prestigioase concursuri de fumuseţe din lume, „Miss Model of the World”. Frumoasa clujeancă are în spate o experienţă vastă ca şi model, a prezentat colecţiile celor mai importanţi creatori de modă din lume precum Valentino, Chanell, Calvin Klein sau Louis Vuitton – pe podiumurile de la Milano, Roma sau Singapore. Delia Bătinaş şi-a sărbătorit cu doar o zi înainte de plecarea în China ziua de naştere, iar dorinţa ei este să se descurce cât mai bine şi să aducă în România coroniţa mult râvnită.

Pentru acest concurs care se desfăşoară din 1 până în 20 noiembrie, Delia s-a pregătit din timp, pentru a arăta cât mai bine, dar a declarat că emoţiile sunt foarte mari. „Aveam nevoie de o rochie pentru finala acestui concurs, mi-am luat inima în dinţi şi l-am sunat pe Cătălin Botezatu. A fost foarte amabil şi mi-a ales o rochie, spun eu, extravagantă, dar foarte frumoasă, exact cum se cere pentru un astfel de concurs. Mi-a urat succes, a spus că-mi ţine pumnii şi să mă întorc acasă cu poze şi premii”, povesteşte Delia.

Pe lângă rochia semnată de Cătălin Botezatu, pe care Delia o va purta în finală, Delia a primit şi o rochie de seară de la prestigioasa firmă Dadoo din Sibiu, pantofii fiind asiguraţi de magazinul Benvenuti. Pe lângă rochiile de seară, frumoasa clujeancă va defila şi în costum de baie, acestea fiind oferite de firma Jolidon, dar va trebui să îmbrace şi costumul naţional. Printre sponsorii care s-au oferit să o ajute în pregătirea acestei plecări, se numără şi firma Mariflor din Gherla, dar şi salonul Esthetics din Cluj-Napoca, unde frumoasa Delia a urmat o serie de şedinţe pentru pentru a arăta cât mai perfect.

„Concurez împotriva a 70 de candidate, este normal să am emoţii, dar sper să reprezint România cu brio”, a declarat Delia.

Echipa WOW o susţine pe Delia Bătinaş pentru acest concurs  şi sperăm să o facă toată lumea.

Succes Delia!!!

Related Posts with Thumbnails

Leave a comment to Update: Delia reprezintă România la Miss Model Of The World

  1. succes delia:))suntem alaturi de tine

  2. LA MULTI ANI, Delia! si mult succes la Hong Kong

    Lavinia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*