Domeniul Șureanu, investiție privată cu potențial mare

Cu câteva săptămâni în urmă am avut ocazia să vizităm domeniul schiabil Șureanu, situat în Munții Șureanu, situat între vârful Șureanu cu o altitudine de 2.059 metri altitudine și vârful PĂTRU cu altitudinea de 2130 metri altitudine. Domeniul include și  vârful Aușel cu o altitudine de 2.009 metri altitudine și vârful Curmătura cu altitudinea de 1809 metri. Auzisem lucruri bune despre această zonă astfel că ne-am decis să ne urmcăm într-o dimineață răcorasă în mașină și să plecăm cu echipa într-o mică eventură de o zi, pentru a descoperi acest loc. 

Apres ski Ada

Puțină ceață ne-a întâmpinat de dimineață

Puțină ceață ne-a întâmpinat de dimineață

Am ales ruta convenabilă pentru noi dinspre Sebeș – barajul Oașa, pe DN 67C, apoi pe drumul care merge spre dreapta, pe lângă lacul de acumulare pe DJ 704. Drumul de la Sebeș până la barajul Oașa este frumos și sălbatic și te îndeamnă să admiri peisajul și să apreciezi frumusețea țării noastre. De la barajul Oașa, drumul merge, așa cum am menționat, pe lângă lacul de acumulare, nu este ca în palmă dar este accesibil.  Vom trece de Mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei, o stațiune de pensiuni care se află aproximativ la 4,5 km de domeniul schiabil, vom trece și de stațiunea Poarta Raiului, care se află la 1,2 km distanță de domeniul schiabil și vom ajunge la fața locului. Până nu ajungi sus pe platou, nu realizezi unde te afli, dar puteți să ne credeți că merită din plin. Peisajul este superb! Poate de aceea a fost și denumită „Elveția estului”. 

Pârtiile cu un total de aproximativ 11.473 de metri sunt pentru toate gusturile, de la cele roșii cu o înclinație moderată la cele albastre pentru cei mai puțin experimentați, dar am descoperit și o pârtie neagră pentru iubitorii de senzații. Mai mult, lățimea pârtiilor permite și pasionaților de powder să se aventureze la o bine meritată tură de freeride. Coborârea din golul alpin de la 2.010 m se poate face așadar și prin pădure.

Soare pentru după amiază

Alb de poveste

Soare pentru după amiază

Soare pentru după amiază

La baza teleski-ului Șureanu se află Apres Ski Ada, cu o varietate de băuturi și cu gustări. Am descoperit în meniu chiar și celebrul „Jägertee”, pe care am avut ocazia să îl degustăm pentru prima dată într-o escapadă în Austria. Atenție însă, consumul de alcool pe pârtie trebuie să fie moderat, pentru că siguranța este pe primul loc. Am savurat aici un vin fiert bun și o cafea și am plecat bineînțeles în explorarea pârtiilor. Pentru momentele de pauză puteți alege și celelalte apres ski-uri, Ana sau Curmătura unde puteți să vă relaxați înainte de a porni din nou pe pârtie.

Domeniul schiabil Șureanu are un potențial de dezvoltare și ar merita susținut. Împreună cu alte resorturi de ski de la noi din țară și domeniul schiabil Șureanu va contribui cu sigurnață la promovarea zonelor turistice și a pârtiilor dedicate sporturilor de iarnă.

Toate detaliile legate de pârtii, prețuri practicate pentru ski-pass cât și informații relevante pot fi accesate cu ușurință pe pagina oficială:

http://www.schisureanu.ro/

a consemnat: Teodora Ciocănea

***

Şureanu Ski Resort, private investment with great potential

A few weeks ago we had the opportunity to visit the Shureanu ski area, located in the Sureanu Mountains,  between the Sureanu peak at an altitude of 2.059 meters and the Pătru peak at an altitude of 2130 meters. The domain also includes the Aușel peak a of 2.009 meters altitude and the Curmătura peak at an altitude of 1809 meters. We had heard good things about this area so we decided to follow up on a cool morning and travel out with the team for a day to explore this place. We have chosen the most convenient route for us from Sebeş –  up to the Oaşa Dam, on DN 67C, then on the road that goes to the right, on DJ 704. The road from Sebes to the Oaşa Dam is beautiful and wild and urges you to admire the landscape and appreciate the beauty of our country. From the Oasha Dam, the road goes, as I mentioned, beside the reservoir lake, it is not the very best at all but it is accessible. As I have explained, also very wild. We crossed the Oasha Monastery, about 4.5 km away from the ski area. Until you get up on the plateau, you do not realize where you are, but you can think it’s worth it. The scenery is superb! Maybe that’s why it was also called “Eastern Switzerland”. The slopes with a total of about 11,473 meters are for all tastes, from the red ones with a modest inclination to the blue for the less experienced, but we also found a sensational black slope for the more experienced ones. Moreover, the width of the slopes also allows the passionate enthusiasts to venture into a well-deserved freeride tour. The descent from the alpine hole at 2,010 m can also be made through the forest. The Apres Ski Ada is the base of the Şureanu ski slope and offers a variety of drinks and snacks. I discovered even the famous “Jägertee” in the menu, which we had the opportunity to taste for the first time in an escapade in Austria. But keep in mind that alcohol consumption on the slope should be moderate, because safety is first. I enjoyed a good mulled wine and a coffee, and of course I went to explore the slopes. For breaks, you can also choose the other Apres Ski, Ana or Curmătura where you can relax before restarting the fun on the slope. Sureanu Ski Resort has a development potential and is worth supporting it. Together with other ski resorts in our country  Şureanu will certainly contribute to the promotion of tourist areas and slopes dedicated to winter sports. All details of the slopes, ski pass rates and relevant information can be easily accessed on the official website.

Related Posts with Thumbnails

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*