Evenimentul cultural al Clujului: Balul Operei 23-24 februarie 2013

La fel ca în fiecare an, începând din 1992, Marele Bal al Operei reprezintă un eveniment unic de impact național,care marchează un important moment cultural în Cluj-Napoca. Este o amplă manifestare cultural-artistică polivalentă şi o gală dedicată valorii, ajungând anul acesta la cea de-a XVIII-a ediție. Prima conferință de presă a avut loc în incinta Janis Cafe, alături de Directorul Operei Naţionale Române Cluj-Napoca – Dl. Director Marius Vlad Budoiu, amfitrionul Balului – Dl. Rareş Bogdan și producătorul evenimentului – Dl. Dr. Matei Miko.


Momentul deschiderii evenimentului, reprezintă în sine un adevărat spectacol, întru-cât amfitrionii, presa și televiziunile întâmpină invitații pe covorul roșu așternut pe treptele Operei, sub cupola virtuală a unui mirific spectacol de sunet și lasere.
Prima seară a ediției 2013 a Balului Operei este o reverență muzicală dedicată imensului tezaur liric italian, printr-un spectacol în premieră CIAO ITALIA, oferit de Opera Naţională Română, în regia lui Marius Vlad Budoiu, sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi și viziunea scenografică a lui Valentin Codoiu. În decorul aranjamentelor florale excepționale imaginate de designerul floral Florina Bogdan, spectacolul prezentat de Ramona Bădescu și Rareș Bogdan, continuă cu tradiţionala decernare a Trofeelor Lya Hubic și a Premiului Mecena.

Cea de-a doua parte a Balului aduce pe scenă un moment specific dedicat artei costumului și oferă un spectacol de modă de excepţie, cu designeri cunoscuți și titrați, români și italieni, precum și momentele decernării trofeelor Moda Cum Laude și Top Model. Momentele de vals acompaniate de orchestra Operei, precum și performanțele artiștilor invitaţi, vor face din această ediţie o seară de neuitat.

Printre invitații care vor interpreta se numără mezzosoprana Lavinia Bocu, precum și soliștii Maria Bota şi Mihai Băjinaru.
Cea de-a doua seară, Gala Laureaţilor, dedicată personalităților premiate în cadrul edițiilor anterioare cu Trofeul Lya Hubic, Premiul Mecena, Moda cum Laude, Seniorii Cetății și Emblemă de Cluj, precum și alți invitați, debutează cu momentul emoţionant al decernării Titlului și Medaliei Senior al Cetății și a Medaliei Emblemă de Cluj, ediția 2013. Seara continuă cu un concert de gală, urmat de un cocktail oferit invitaţilor.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.