Concertul Extraordinar de Crăciun a lui Ștefan Bănică revine în acest an la Cluj-Napoca

Un spectacol extraordinar care a încălzit anul trecut inimile tuturor celor prezenți la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Muzica live, luminile și efectele speciale, întreaga coregrafie și energia impresionantă de care a dat dovadă artistul, au adus în fața publicului clujean un eveniment spectaculos și unic care ne-a introdus în atmosfera de sărbătoare. Ștefan Bănică revine în acest an la Cluj-Napoca pentru un spectacol la fel de impresionant. Evenimentul va avea loc în 20 Decembrie și promite o atmosferă și mai intensă, iar biletele au fost deja puse în vânzare.

„Mă bucur tare mult că venim pentru al doilea an consecutiv la Cluj cu show-ul de Crăciun, care anul ăsta împlinește 16 ani de existență, de tradiție neîntreruptă. Anul trecut mi-am dat seama pentru a nu știu câta oară, că publicul clujean știe să se bucure de un spectacol, venind într-un număr impresionant, creând o atmosferă greu de uitat. Anul acesta le oferim un concert de Crăciun în care vom include și cântece noi, de pe cel mai recent album, ce va fi lansat în această toamnă – “Picat din Lună”. Cu invitați speciali și multe surprize, vă aștept pe 20 decembrie la Cluj, la Sala Polivalentă să petrecem împreună o seară de neuitat.”, a declarat Ștefan Bănică. 

Concertul Extraordinar de Crăciun susținut de Ștefan Bănică are o tradiție de mai bine de 15 ani și de fiecare dată sălile de concerte s-au dovedit a fi neîncăpătoare pentru fanii artistului. Din 2002 până în prezent artistul a susținut aproape 60 de concerte de Crăciun, iar faptul că de la an la an sunt stabilite noi recorduri ca număr de spectatori și de spectacole susținute demonstrează că acest eveniment devine tot mai impresionant și mai îndrăgit odată cu trecerea timpului.

Mai multe informații și noutăți despre eveniment găsiți pe pagina oficială de Facebook a evenimentului http://bit.ly/sbjcluj .

Related Posts with Thumbnails

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*