Connecting People Party & Networking

Unul dintre cele mai așteptate evenimente de networking din Cluj-Napoca va avea loc în 24 Noiembrie într-una dintre cele mai apreciate locații, VIP Lounge Arena. Evenimentul este organizat de INTELG­­­­­LOBALIS Consulti­ng și are ca temă principală comunicarea, unul dintre elementele cheie în societatea actuală. De asemenea evenimentul aduce în prim plan invitați speciali de la diverse instituții private sau de stat, personalități și oameni de afaceri, reprezentanți din mediul juridic sau chiar reprezentanți ai administrației locale pentru a încuraja discuții degajate într-un cadru original fără a fi presați de timp. Vom avea desigur onoarea să schimbăm păreri cu invitații speciali și să dezbatem diverse subiecte de interes. Gazda evenimentului este Ramona Raus – Prezentatoare si Realizatoare de emisiuni culturale și de divertisment.

Printre invitații speciali cu care vom avea ocazia să socializăm se numără: doamna Dr. Luminita Chirilă-Brustur – Preşedinte – Director General al CAS Cluj, Dan Maier – Șef Administrație Adjunct, Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Regiunea Cluj-Napoca – Directia Generala Regională a Finanțelor Publice Cluj și Profesor Asociat FSEGA, doamna Mariana Maier – Director al Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( OJFIR ) Cluj, domnul Marius Pop – Șef Reprezentanța Registrul Auto Român (RAR) Cluj, Dr. Mihai Mlesnite – Managerul General al Institutului Regional de Gastroenterologie – Hepatologie Cluj-Napoca, Teodor Pop Pușcaș – Comandantul Inspectoratului de Politie al Județului Cluj în 2003-2005 – proprietarul firmei private de Pază și Protecție PP Protect, Maestrul Dumitru Fărcaș, strănepotul Marelui Domnitor Alexandru Ioan Cuza Principele Bogdan Cuza – Proprietar și Director General HEDCO Tricotaje SA Oradea, Dan Pitic – Antreprenor și Director General AX Perpetuum Mobile –  Președinte Napochim și Coordonator Romanian Business Leaders Cluj, Nina Moldovan – CEO Liberty Technology Park Cluj, Horia Simu – Director General al Serviciului de Ambulanță a Județului Cluj și medic primar medicină de urgență, Ioan Oleleu – Directorul General al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Istvan Vakar – Vicepreședinte al Consiliului Judetean Cluj, Excelența Sa Domnul Carl Widell – Consulul Suediei pentru Cluj, Alba, Bistrita-Nasaud, Covasna, Harghita, Mures, Salaj, Satu Mare, Sibiu și Maramures și de asemenea Managing Director al Ecolor, Marcel Muntean – Director General Adjunct Inspectoratul Teritorial de Muncă și Florin Crișan – Director General Institutul Inimii.

Parteneri ai evenimentului Connecting People Party & Networking sunt Domnul Oltean Catalin si Doamna Oltean Ioana – fondatorii companiei NAPOCA Imobiliare, Moldovan – Carmangerie Sânnicoara, doamna Loana Comșa – Membră a Colegiului Psihologilor din România, clinica MEDISPA, EMS GROUP, IMPRESS, Mihaela Miron, FSP GLOBAL, CONTAFISCAL, Artizan, Simtex, Autotransilvania Cluj, Cube02, Pralina, și TopDrinks.

Celebrate Cluj Party & Networking

Te asteptam la urmatorul eveniment CONNECTING PEOPLE Party & Networking Vineri 24 Noiembrie!REZERVA un loc acum pentru a beneficia de taxa de participare redusa! Intra pe linkul de mai jos pentru detalii:https://www.facebook.com/events/1489637857784666/?ti=cl

Posted by X Party & Networking on 16 Octombrie 2017

Mai multe detalii puteți afla pe pagina de facebook a evenimentului:

Connecting People Party & Networking

 

Related Posts with Thumbnails

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*