Fallen Quince Ball…toamna cu miros de gutui

“Fall has always been my favorite season. The time when everything bursts with its last beauty, as if nature had been saving up all year for the grand finale.”
― Lauren DeStefano, Wither

Toamna ne îndeamnă să trăim în nuanțe de roșu și portocaliu, maro aprins cu un iz de auriu. Toamna ne învață ce înseamnă ultima răsuflare a naturii înainte de somnul cel lung care vine cu straie albe. Toamna ne dezvăluie culorile și secretele ei, iar secretele ei sunt diferite și spectaculoase de la an la an.

Am avut deosebita plăcere să participăm la un eveniment frumos, de toamnă, un bal sau mai bine spus, o seară dedicată acestui sezon. Locația foarte portivită pentru acest eveniment (Charlie), a adus un plus evenimentului, iar decorul a fost adaptat absolut impecabil pentru acest eveniment. Gutui aurii, lumânări și lumini discrete, mere, struguri și alune…toate elementele pentru o seară de toamnă. Vreau să vă spun că acest eveniment este primul dintr-o serie, vor urma mai multe evenimente cu tematici diverse.

Conceptul a fost gândit de două fete frumoase, cu spirit antreprenorial, dar mai ales cu spirit pentru frumos, pentru design, din dorința de a crea altceva. Maria și Mihaela sunt cele care au inițiat acest proiect frumos care are un potențial de a deveni emblematic pentru orașul nostru și mai ales pentru zona de petreceri tematice. În timp ce am savurat cocktail-ul pregătit de barmanii pricepuți de la Charlie, am avut ocazia să povestesc puțin cu ele și să descopăr o poveste frumoasă, legată de o prietenie de durată care le-a adus pe cele două tinere în această combinație, M&M Events. Am vazut în fiecare detaliu de la acest eveniment munca depusă de ele pentru a crea decorul perfect. După cum spuneam mai sus, cocktail-ul serii a fost dominat de asemenea de aroma de gutui cu un strop de bourbon, gustările oferite au avut arome de toamnă, de poveste.

M&M Events este secretul unui concept care dorește să ofere celor ce iubesc petrecerile tematice seri frumoase într-o ambianță plăcută, cu muzică de calitate, cu băuturi rafinate și cu povești care să ne rămână în amintire. Așteptăm cu nerăbdare să vă povestim și despre alte evenimente organizate de M&M Events și să descoperim împreună lumea petrecerilor tematice.

 

Related Posts with Thumbnails

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*