Premianții Bienalei de Arhitectură Transilvania

Săptămâna care a stat sub semnul Bienalei de Arhitectură Transilvania s-a încheiat cu succes. Au fost decernate cu această ocazie și premiile concursului BATRA 2017.

Premiile Bienalei de Arhitectură Transilvania- BATRA 2017, la extreme: între viziuni extraordinare și prezentări lacunare, între diversitate prea mare și lipsă de opțiuni. 

Piața Unirii – latura de Vest, singurul proiect din regiune înscris la ”Arhitectura Spațiului Public”

Bienala de Arhitectură Transilvania-BATRA 2017, care a avut loc la Cluj-Napoca în perioada 7 – 15 octombrie 2017, și-a desemnat aseară câștigătorii. Juriul, format din 5 specialiști de talie internațională (Borislav Ignatov – președinte, Georgeta Gabrea, Oana Simionescu, Pedro Ravara și Francesco Fresa) a avut de ales dintr-un total de 67 panouri la cele 8 secțiuni propuse.

Ei au apreciat calitatea în general bună a lucrărilor și, tocmai de aceea, au decis să acorde trei categorii de ”distincții”, respectiv, în ordinea valorii: nominalizare, mențiune și premiu. Pe de altă parte, membrii Juriului au observat și sancționat ca atare și minusurile.

Prezentarea lacunară a multor proiecte a constituit o provocare pentru procesul de jurizare. Astfel, la una dintre secțiuni, Arhitectura Locuinței Colective, unde s-au înscris trei proiecte, am decis în unanimitate să NU acordăm niciun premiu, din cauza faptului că lipsesc informații mai clare despre context și despre spațiile interioare – comune sau private. De asemenea, la secțiunea Arhitectura Spațiului Public, SINGURUL proiect înscris, cel al Pieței Unirii din Cluj-Napoca, Latura de Vest, realizat de arh. Eugen Pănescu, Tudor Pănescu și Adrian Borda de la Biroul de Arhitectură Planwerk, NU a primit premiu, pentru că nu ni s-a părut etic să facem acest lucru. Conform regulamentului, pentru ca o secțiune să poată beneficia de imparțialitate și să poată da un câștigător, trebuie să aibă minim trei proiecte înscrise. Totuși, considerând calitatea proiectului, precum și importanța susținerii acestei categorii, juriul a decis să-i acorde mențiune”, a declarat Borislav Ignatov, președintele Juriului BATRA2017.

Celelalte secțiuni ale Concursului BATRA2017 au avut următorii câștigători:

  1. Arhitectura Locuinței Individuale- 9 proiecte înscrise: 1 mențiune, 1 premiu

”Tema locuirii este poate cea care ne apropie cel mai mult de utilizatorii arhitecturii, și cu siguranță cea mai frecventă temă de proiectare pentru mulți arhitecți. Este un vector important în generarea și regenerarea spațiului public, prin felul în care aceasta reușește să genereze legături între aceasta și comunitățile care îi dau viață”, a declarat arh. Oana Simionescu.

Premiu:

Casa cu Panoramă – Recuperarea memoriei unei case vechi, Brașov realizat de către arh. Attila Kim din Cluj împreună cu Chiș Gabriel și Alexandru Szuz-Pop.

Apreciere juriu: proiectul este unul excepțional atât prin povestea sa, cât și prin complexitate și raportare la context. Juriul apreciază simplitatea materialelor ca și contrapondere la complexitatea volumetrică a casei în relație cu situl.

  1. Arhitectura dotărilor comunitare și de producție- 16 proiecte înscrise: 2 nominalizări, 1 mențiune, 1 premiu

Premiu:

Restaurant Werk, Hunedoara – realizat de către arh. Irina Filofi și arh. Cătălin Trandafir

Apreciere juriu: prin calitatea spațiilor, materialitate, inserția în context și atmosfera obținută, a atras atenția juriului, care a apreciat coerența acestui proiect și abilitatea arhitecților de a lucra cu spații, materiale și lumină.

  1. Arhitectura patrimoniului cultural- 4 proiecte- 1 nominalizare, 2 mențiuni, 1 premiu

„Patrimoniul cultural și reabilitarea sa încă sunt, din păcate, subiecte sensibile în acest context european – România. În ciuda acestui fapt, proiectele înscrise la această categorie de concurs au fost apreciate de juriu pentru calitatea lor, astfel că au fost nominalizați sau menționați toți autorii lor, pentru a-i încuraja să-și continue munca”, a spus arh. Georgeta Gabrea.

Premiu:

Reabilitarea Palatului Cultural, Blaj – realizat de arh. Vlad Sebastian Rusu

Apreciere juriu: Acest proiect a întrunit în unanimitate voturile apreciative, este de departe cea mai remarcabilă realizare, o viziune extraordinară, inovativă, cu atenție sporită la detalii care captează atenția din oricare punct de vedere ar fi abordat. Proiectul a fost apreciat drept excepțional nu numai în cadrul categoriei din care face parte, ci la nivelul întregului concurs.

  1. Arhitectura spațiului interior și scenografie- 16 proiecte, 2 nominalizări, 1 premiu

Această categorie prezintă o serie de intervenții foarte diferite prin prisma spațiului amenajat. Dintre cele 16, patru proiecte au atras atenția juriului prin simplitatea și, în același timp, prin complexitatea cu care au abordat temele propuse și au impresionat prin importanța acordată amănuntului, punerii în valoare a obiectelor vechi, recondiționarea și reintegrarea acestora  în proiectul final”, a precizat arh. Pedro Ravara.

Premiu:

Reframe, Castelul Bánffy, comuna Bonțida, jud. Cluj- realizat de către arh. Alexandru Fleșeriu și Péter Eszter, de la Biroul de Arhitectură NORMA.

Apreciere juriu: proiectul a fost remarcat pentru calitatea excepțională a atmosferei obținute. Recunoașterea calităților spațiale ale contextului și curatorierea atentă a elementelor de intervenție în raport cu acestea sunt atribute ce au stat la baza deciziei juriului.          

  1. Microarhitectura / Arhitectură Temporară / Design de Obiect- 10 proiecte: 1 nominalizare, 1 mențiune, 1 premiu

„Juriul a apreciat în mod deosebit calitatea proiectelor înscrise în această secțiune, precum și capacitatea acestora de a însufleți lucruri, oameni, locuri. Această categorie este, poate, cea mai diversă ca tip de proiecte. Dar tocmai această diversitate a făcut dificilă compararea proiectelor”, a subliniat arh. Francesco Fresa.

Premiu:

Microarhitectură și design de obiect în spațiul de intrare al Fabricii de Pensule, Cluj-Napoca- realizat de către arh. Klara Veer, de la Biroul de Arhitectură KVAD architecture & design.

Apreciere juriu: Curatorierea atentă a obiectelor ce fac parte din acest spațiu, poziționarea lor, precum și proiectarea atentă în raport cu scara și materialitatea locului în care sunt inserate, buna gestionare a conținătorului, contribuie împreună la generarea unui model de punere în valoare a patrimoniului industrial neclasat.        

  1. Proiecte culturale / Inițiative / Experimente- 7 proiecte: 1 nominalizare, 1 premiu

Premiu:

Regenerare prin cultură: 5 ani de lucru în cartier, inițiativa ”La Terenuri – Spațiu comun Mănăștur” – coordonat de către arh. Silviu Medeșan

Apreciere juriu: datorită complexității temelor propuse, a fundamentării teoretice, a multidisciplinarității și a consecvenței cu care s-a intervenit în timp.

Surpriza acestei categorii a venit de la juriu, care, datorită complexității și temelor propuse, a decis să nominalizeze simbolic, pe lângă nominalizarea oficială a Dorna Art, Vatra Dornei – Festival de artă și cultură urbană– coordonat de către arh. Ioana Alessei, și toate celelalte 5 proiecte înscrise, pentru a fi cunoscute de comunitate:

Scena Urbană; Memorie – Conexiuni virtuale – Intervenție în Cimitirul Central Cluj; Școala Internațională de Vară: Resilient Places and Spaces- Design for Risk Reduction. Toate trei proiectele au fost coordonate de către arh. Daniela Maier.

Workshop Fabrica de Timp Liber – coordonat de către către arh. Dana Julean, arh. Ionuț Julean, Daniel Lucian Șerban

Casa cu clăi – coordonat de către arh. Laura Zaharia

Apreciere juriu: originalitatea și subtilitatea necesității obiectivelor unora dintre proiectele înscrise;  își exprimă regretul de a nu fi apreciate în operă proiectele care ar putea avea un impact interesant asupra mediului construit din țara noastră.

Pe lângă cele 8 categorii de concurs, și la ediția aceasta, ca și la ediția precedentă, a fost premiat și cel mai bun articol cu și despre arhitecți/arhitectură. S-au înscris 11 articole, iar jurizarea a fost făcută de către arhitecții Georgeta Gabrea, Oana Simionescu și Constantin Gorcea.

Premiul i-a revenit arhitectului Șerban Țigănaș, pentru o serie de articole publicate în Arena Construcțiilor 2016-2017:

  • Despre calitatea arhitecturii?
  • De ce avem un mediu construit haotic?
  • Concursuri pentru soluții de arhitectură, între șansă și păcăleală
  • Cine este și cine ar trebui să fie arhitectul șef?
  • Cine este autorul unei construcții?
  • Chiar putem construi orice?
  • Ce trebuie să așteptăm de la construcțiile de mâine?

Dacă în cazul câștigătorilor celor 8 secțiuni, premiul, pe lângă trofeu și diplomă, a fost în valoare de 5.000 lei, la această secțiune specială- Articole, suma primită a fost de 2.000 lei.

Ultimul premiu al serii a fost cel ”de onoare”, Opera Omnia, acordat, post-mortem, pentru întreaga activitate de excepție arhitectului George Cristinel, cel care a proiectat Catedrala Ortodoxă din Piaţa Avram Iancu și Colegiul Academic de pe strada Kogălniceanu. La această din urmă clădire s-a desfășurat momentul de încheiere al Galei: dezvelirea unei plăcuțe de monument de arhitectură în memoria arhitectului George Cristinel.

Modalitatea de jurizare pentru cele 8 secțiuni a fost următoarea: jurații au vizionat online proiectele, începând de luna trecută, și au corespondat între ei, reușind astfel să contureze o ideea despre fiecare proiect în parte și să acorde un punctaj propriu fiecărei planșe. Apoi, au vizionat lucrările ”live”, în curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, pe 12 și 13 octombrie, iar fiecare dintre ei a selectat cele mai bune proiecte de la fiecare categorie, conform propriei experiențe profesionale. Acestea toate au fost analizate din nou de jurați, iar proiectele câștigătoare sunt cele care au obținut aprecierea și votul tuturor.

Principiile care au stat la baza selecționării proiectelor au fost:

  • Încurajarea participanților din toate filialele organizatoare la a se depăși, prin distincția nominalizărilor;
  • Promovarea arhitecturii de calitate atât din punct de vedere spațial cât și funcțional;
  • Valorificarea procesului de creație, profunzimea abordărilor dar și subtilitățile necesarului urban cu toate funcționalitățile acestora
  • Răspunsul la un context cultural, social-regional și național

Photo by Vlad Cupșa | www.komiti.ro

Photo by Vlad Cupșa | www.komiti.ro

Photo by Vlad Cupșa | www.komiti.ro

foto credit: Vlad Cupsa

Related Posts with Thumbnails

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*