Tragedii vestimentare pe covorul roșu la Premiile Grammy

Ca în fiecare an și ca la orice eveniment de anvergură, vedetele se străduiesc, sau nu, să facă senzație pe covorul roșu. Când tragedia e forțată poate fi chiar acceptată, dar atunci când ajungi să alegi o ținută nu doar neinspirată ci total nepotrivită pentru eveniment, atunci vei fi luat în vizor de criticii care abia așteaptă să pună la zid orice vedetă. Deși Premiile Grammy nu au poate aceeași rezonanță ca cele Oscar, tratând domenii diferite, este totuși un eveniment unde eleganța și ținuta trebuie respectate. Să vedem însă care sunt ținutele pe care criticii le-au considerat total neinspirate.

Se pare că Perry a vrut neapărat să fie în ton cu sărbătoarea Sfântului Valentin, pentru că și-a făcut apariția într-o rochie extrem de ridicolă semnată Armani Prive, la care a atașat și o pereche de aripi! În plus, vedeta a arătat tuturor celor prezenți în sală un montaj de la nunta cu Russel Brand, în timp ce se afla pe scenă pentru a interpreta una dintre piesele sale. Gestul său deplasat nu a fost primit prea bine de către critici.

Deși este considerată uneori o imitatoare a lui Lady Gaga, aceasta ține să facă senzație, sau cel puțin asta își dorește. Spre deosebire totuși de Gaga, Minaj preferă culorile tari sau printurile animal, precum această capodoperă Givenchy.

Ori a făcut-o din greșeală, ori o consideră pe Jennifer Lopez idolul ei! Atenție însă, nu pot exista doi idoli. Kim Kardashian a purtat o rochie semnată de Franco Kaufamnn, care din păcate pentru ea părea scoasă direct din dulapul lui Lopez, mai ales că aceasta din urmă a purtat la o ediție anterioară o rochie extrem de asemănătoare.

Jennifer Hudson a ales o rochie semnată de Versace, care i-a scos în evidență formele de invidiat. Rochia a fost ok, accesorile inspirate, singura problemă a fost reprezentată de platformele Louboutin, care nu aveau ce căuta acolo.

„Categoric una dintre cele mai proaste rochii!” – aceasta a fost afirmația criticilor la adresa rochiei purtată de Miley Cyrus. Deși este o creație Roberto Cavalli, se pare că vedeta și-a ratat cu brio look-ul.

Are doar 16 ani și este deja idolul femeilor…al tuturor femeilor…cineva ar fi putut totuși să-i spună cum să se îmbrace la acest eveniment…

Lăsând la o parte rochia mini, mult prea mini, asemănătoare unui disco-ball, criticii au observat în primul rând părul neîngrijit, vârfurile arse și netăiate de parcă nu ar fi avut timp să dea o fugă până la un coafor. În termenii americani sau hollywood-ieni se numește „having a bad hair day”.

OMG!!! Dacă s-a ajuns și la asta Rihanna trebuie să-și rezolve problemele de identitate. Nu se știe pe cine ar fi de dat vina însă pentru acest look oribil, pe rochia semnată de Jean-Paul Gaultier, pe stilistul care i-a sugerat rochia, pe persoanele care i-au spus că îi stă bine…sau pur și simplu chiar pe cântăreață? În plus, prestația ei de pe scenă a lăsat extrem de mult de dorit.

celebrity-gossip.net

Related Posts with Thumbnails
February 16th, 2011

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*