Premiere la cinema în 2020

Prima jumătate a anului 2020 ne propune o mulțime de premiere la cinema, filme sau sequel-uri mult așteptate care vor pune cu siguranță amprentă pe lumea cinematografiei mondiale. Să vedem ce premiere ne așteaptă în prima jumătate a anului și care sunt cele mai așteptate filme care vor rula pe marile ecrane din România, începând cu luna ianuare.

Cats (2019)

O abordare nouă și extravagantă a celebrului muzical, cu voci absolut extraordinare care vor ocupa rolurile principale în producția cinematografică semnată de Tom Hooper. Tom Hooper reușește să transforme muzicalul lui Andrew Lloyd Webber într-un eveniment cinematografic fără precedent. În distribuție veți avea ocazia să îi vedeți pe pe James Corden, Judi Dench, Jason Derulo, Idris Elba, Jennifer Hudson, Ian McKellen, Taylor Swift și Rebel Wilson. Totodată pelicula marchează debutul în film pentru Francesca Hayward, prim-balerină la Baletul Regal britanic. Premiera va avea loc pe ecranele din România în 3 ianuarie 2020.

Birds of Prey: And the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn (2020)

După ce drumurile lui Harley Quinn și a lui Joker se despart, aceasta face echipă cu super-eroii Black Canary, Huntress și Renee Montoya pentru a o salva pe o tânără fată din mâinile unui temut criminal. În rolurile principale o veți revedea pe superba Margot Robbie cea care o interpretează pe Harley Quinn, dar și pe actorii Ewan McGregor, Mary Elizabeth Winstead și Derek Wilson, regia fiind semnată de Cathy Yan. Premiera va avea loc pe marile ecrane din România în 7 februarie 2020.

Mulan (2020)

Una dintre cele mai așteptate producții Disney de anul viitor vine pe marile ecrane în 27 martie. Acţiunea urmărește urmele lui Hua Mulan, fiica unui bătrân luptător, care se deghizează în bărbat şi îi ia locul tatălui său în armata gata de luptă, cu ajutorul dragonului de încredere al familiei, Mushu.

No Time to Die (2020)

Un nou film din seria James Bond revine pe marile ecrane în 10 aprilie 2020 cu Daniel Craig din nou în rolul celebrului spion. Deși se credea inițial că Bond s-a pensionat se pare că liniștea lui nu durează foarte mult, pentru că un vechi prieten din CIA, va avea nevoie de serviciile lui. Regia este semnată de Cary Joji Fukunaga, iar în rolurile principale îi veți vedea pe Daniel Craig, Ana de Armas, Naomie Harris, Ralph Fiennes și Léa Seydoux. 

Black Widow (2020)

Celebrul personaj din seria Marvel primește în sfârșit un film doar pentru ea. Pelicula suprinde personajul Natashei Romanoff și a misiunilor pe care le-a avut între Civil War și Infinity War. Premiera peliculei va avea loc în 1 mai 2020, regia fiind semnată de Cate Shortland. În rolurile principale îi vom vedea pe Scarlett Johansson, Florence Pugh, David Harbour, Rachel Weisz și Robert Downey Jr. 

Wonder Woman 1984 

Al doilea film din seria Wonder Woman va avea premiera în 5 iunie 2020. Pelicula este una dintre cele mai așteptate de anul viitor. Regia peliculei este semnată de Patty Jenkins, iar în rolurile principale îi veți revedea pe Gal Gadot, Connie Nielsen, Chris Pine, Robin Wright și Kristen Wiig. 

Top Gun: Maverick (2020)

Tom Cruise își reia rolul cu care a făcut istorie și își pune la bătaie experiența proprie de pilot acumulată de-a lungul numeroaselor cascadorii pe care le-a executat singur. Premiera peliculei va avea loc la finalul lunii iunie, în 26 iunie mai exact. 

Related Posts with Thumbnails
December 24th, 2019

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*