Sărbătorim BEST-ul împreună!

Cum se sărbătorește cel mai bine spiritul BEST? Prin activități interesante care au rolul de a ne informa cu privire la activitățile organizației și, mai mult decât atât, prin marcarea celor 24 de ani de la înființare. Organizația BEST Cluj-Napoca a cunoscut o creștere continuă în ultimii ani, iar energia membrilor se resimte în fiecare activitate organizată de aceștia.

***

Anul acesta BEST Cluj-Napoca împlinește 24 de ani de la înființare, iar noi, membrii organizației, ne dorim să sărbătorim „in the BEST way” alături de voi. În perioada 22-23 mai, prin intermediul unor activități relaxante, vrem să împărtășim spiritul BEST cât mai multor persoane, să simțiți și voi energia oamenilor din spatele evenimentelor pe care le organizăm şi de ce nu, poate te convingem să ni te alături organizației cândva. 

În prima zi a aniversării organizatorii au pregătit un Escape Room în Campus Observator, activitate în cadrul căreia, studenţi ai Universităţii Tehnice interesaţi să participe, se vor aventura într-un joc în care sunt blocați într-o cameră și trebuie să utilizeze elemente ale camerei pentru a rezolva o serie de puzzle-uri și să evadeze sau să îndeplinească o misiune într-un termen stabilit. Cei interesați să participe se pot înscrie prin acest formular. După această activitate, în aceeași locație, ne vom revitaliza cu o sesiune de Zumba unde vor fi necesare energia și voia bună. Ziua o vom încheia cu o seară de film în aer liber, cu popcorn, limonadă şi relaxare.

Ce înseamnă BEST?

BEST (Board of European Students of Technology) este o organizaţie europeană, nonprofit, în continuă creştere. Încă din anul 1989, BEST oferă studenţilor din toată Europa posibilitatea de a ajunge la o mai bună înţelegere a culturilor şi a societăţilor pentru a-şi dezvolta capacitatea de a lucra în diverse medii culturale.

Grupul Local BEST Cluj-Napoca este format din voluntari din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, un grup de tineri entuziaşti cu viziuni îndrăzneţe, extrem de motivaţi să înveţe ce înseamnă munca în echipă, managementul unui proiect sau dezvoltarea unor abilităţi complementare studiilor universitare, abilităţi care îi vor ajuta în tot ceea ce înseamnă viaţa post-universitară.

 Vrei să ai parte de o zi de neuitat cu activități și premii misterioase? Vrei să te relaxezi la o seară de filme în aer liber cu amicii? Atunci te aşteptăm la Aniversarea de 24 de ani a organizaţiei BEST Cluj-Napoca!

Înscriere Escape Room: 

https://drive.google.com/open?id=1iNg83tuOC4X1d73FnSf9VwBOIJpmWGQ9oCDTaTQk6l0

Related Posts with Thumbnails
May 20th, 2019

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*